“Two things are infinite: the universe and human stupidity; and I’m not sure about the universe.”
― Albert Einstein

Ceasul

time_is_passing____by_coscos-d4mwjpxIsi tinea capul in palme. Ceasul din perete, al carui sunet se ineca in linistea din camera, arata o ora mult prea matinala. Privirea-i scrutatoare ii era atintita asupra acestuia de parca el ar fi fost cauza lipsei sale de somn. Nenumarate nopti si le-a petrecut asa, intorcandu-si constiinta pe dos si smulgandu-i captuseala intima. Cauta raspunsuri, solutii, insa gasea numai intrebari; timpul trecea, anuntat de galopul ceasului, iar ea era in acelasi loc privind prin gardurile vii ale zilelor. Taciunea ochilor sai capata licariri cristaline din cand in cand facand-o sa clipeasca dur de parca ar fi vrut sa-i stoarca, sa-i sece. Se tortura incercand sa stinga soarele rosu al patimii ce-i parjolea cu nesatiu sufletul. O groaza de entitati emotionale se contorsioneaza, se muleaza, se revolta in interiorul sau si nimic in calea lor. Pielea ii este ultima bariera, insa pe ici pe colo mici crapaturi dau de inteles ca si aceasta mai are putin si capituleaza, lasand sa se reverse intreaga revolutie de sentimente.  O eliberare isi dorea, si poate ca aceasta revarsare ii era raspunsul… sau sfarsitul…

 

Azi ne-am plimbat!

Azi ne-am plimbat! Am plecat la drum dimineata cand erai odihnita, abia trezita. Am ras si ne-am jucat pe drum, caci tare iti mai place sa fii plimbata cu masina. In curand, insa, Mos Ene isi imprastie pulberea peste ochisorii tai facandu-te sa zambesti somnoros.

Te-ai uitat la mine, eu ti-am zambit si apoi te-ai luat la tranta cu Mos Ene pe care doreai sa-l alungi cu putina joaca. Insa el e mare, tu inca mica, si te-a rapus, asa ca ai pus capsorul pe pieptul meu si te-ai lasat purtata pe norisori catre lumea viselor.

Esti atat de frumoasa incat toti oamenii care treceau pe langa noi isi lipeau privirea de chipul tau si zambeau; cred ca le ramaneai mult timp pe retina caci le putea zari zambetul pe buze multa vreme dupa ce treceau de noi.

Olivia

Sunt mama!

A trecut multa vreme de cand nu am mai scris ceva aici. Imi lipseste blogul mult, insa am ajuns intr-un moment in viata mea care imi necesita deplina atentie. Am fost insarcinata, iar acum am devenit mama… de doua luni de zile plang, rad, ma bucur, ma ingrozesc la un cu totul alt nivel. Pitica mea m-a teleportat intr-o alta dimensiune unde ma simt practic o super-femeie. Corpul meu este in simbioza cu trupsorul ei; stiu inainte de a se trezi ca ea urmeaza sa faca asta, stiu dupa cum plange ce o doare, dupa cum se uita la mine, ce are nevoie. Am auzit de aceasta intuitie de mama, insa uneori depaseste cu mult stadiul de “intuitie”. Nici sentimentul de iubire nu mai e acelasi, si el a escaladat noi inaltimi, dau pe afara de iubire; o iubire coplesitoare, protectoare, intuitiva, posesiva, foarte posesiva. Am fost despartita de ea 30 de minute astazi si am simtit un gol imens, nu ma puteam gandi decat la ea si la faptul ca numai eu stiu ce are ea nevoie, numai eu stiu s-o calmez, de parca numai eu am copil pe intreaga planeta! :) Ma uit la ea si nu imi vine sa cred ca a iesit din pantecul meu, ca trupul meu a gazduit o asa fiinta extraordinara. Doarme acum! Si totusi nu-mi pot lua ochii de la ea caci atunci cand doarme face cele mai dulci grimase pe care le-am vazut vreodata, in fiecare zi ma uimeste cu una noua. Sunt mama! Eu…sunt mama! Imi tot repet aceste cuvinte si totusi inca pare a fi totul aievea.

baby-nursery-decor

Nu e bine

Cineva mi-a spus ca moartea nu este cea mai mare pierdere in viata. Cea mai mare pierdere este ceea ce moare in interiorul nostru cat traim. Totul pare atat de fals, aceasta  idee ca lucruri bune se intampla oamenilor buni, ca exista magie in lume si ca cei umili si drepti o vor mosteni. Sunt prea multi oameni buni care sufera, exista prea multe rugaciuni care raman fara raspuns pentru ca ceva de genul asta sa fie adevarat. In fiecare zi ignoram  cat de stricata este aceasta lume in care traim si ne repetam noua insine ca totul va fi bine. Dar nu este deloc bine. Si odata ce intelegi asta… nu e cale de intoarcere.

touch_the_truth_by_iscreamlav

Modelul Kübler Ross

Negarea:

- Suntem bine, ne intelegem de minune.

Furia:

-De ce mi se intampla mie? Nu e corect? Cine e de vina?

Negocierea:

-Fac orice numai sa nu se ajunga la asta!

Depresia:

-Nu mai pot, care e rostul?

Acceptarea:

-O sa fiu bine! Nu ma mai iubeste… viata merge inainte…

Omul in fata mortii iminente a unui sentiment.