Excerpt

“Omenirea insasi e putregaita cu adevarat. Sunt miliarde de fiinte omenesti care o duc bine-arata frumosi si infloritori, sunt tinerii si tinerele noastre rumeni in obraji. Dar ei sunt ca merele din Sodoma, de fapt, fructe de la Marea Moarta, zamislite din fiere. Nu au nicio semnificatie anume- interiorul lor e plin de o cenusa amara, plina de putreziciune. (…) omenirea e ca un copac mort, acoperit de minunate si stralucitoare putreziciuni omenesti. (…) De ce oare sunt oamenii cu totii niste bulgari de tarana inversunati? Pentru ca nu vor sa se desprinda de copac dupa ce s-au copt. Continua sa se agate de starea lor initiala, atunci cand nu mai e cazul, pana cand se umplu de viermi si putrezesc. (…) Ma urasc pe mine, ca fiinta umana. Omenirea este mica, mult mai mica decat un individ, pentru ca un individ poate fi uneori capabil sa spuna un adevar, pe cand omenirea e un sir de minciuni. Si se mai zice ca iubirea e cel mai maret lucru; mai si insista sa spuna asta, mincinosi si neobrazati ce sunt, caci uite ce fac! Uita-te la milioanele si milioanele de oameni care repeta in fiecare clipa ca iubirea e cea mai mareata sau generozitatea e cea mai mareata- si vezi ce fac tot timpul! Dupa roadele lor ii veti cunoaste drept mincinosi neobrazati si lasi, care nu indraznesc sa-si asume propriile fapte, cu atat mai putin propriile cuvinte. (…) daca ceea ce spun ar fi un adevar, atunci nu s-ar putea sa nu-l indeplineasca. Dar ei isi mentin minciuna, asa ca in cele din urma o iau razna. E o minciuna sa spui ca iubirea e cel mai maret lucru. Ai putea foarte bine sa spui ca ura e cel mai maret lucru, din moment ce orice lucru se afla in echilibru cu opusul sau. Ceea ce isi doresc oamenii este ura- ura si nimic mai mult decat ura. Si in numele dreptatii si al iubirii, ei o obtin. Isi distileaza fiinta in nitroglicerina, cu totii, din pura iubire- minciuna este cea care ucide. Daca ne dorim ura,  atunci asa sa fie- moarte, crima, tortura, distrugeri violente- asa sa fie: dar nu in numele iubirii. Cat despre mine, eu urasc omenirea, as vrea sa fie rasa de pe fata pamantului. Ar putea sa dispara, si nu ar fi nici o pierdere semnificativa, daca toti oamenii ar pieri maine. Realitatea ar fi aceeasi. Ba nu, ar fi mai buna. Adevaratul copac al vietii ar scapa  atunci de recolta dezgustatoare, oribila de fructe de la Marea Moarta, de intolerabila povara a miliardelor de oameni falsi, de o greutate incomensurabila de minciuni efemere. (…) Si in afara de asta, uita-te la florile de soc si la clopotei- ei sunt dovada creatiei pure care are loc- chiar si fluturii. Dar omenirea nu trece niciodata de stadiul de omida- putrezeste in faza de crisalida, deci n-o sa aiba niciodata aripi. E vorba de o anticreatie…”
Fragment din “Women in Love” de D.H. Lawrence, o carte pe care o ador!

S-ar putea sa-ti placa si acestea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...