Cana plina

Vreau sa simt ceva… altceva… In fiecare zi indes adanc, cu inghitituri mari, orice dorinta, orice sentiment de dor de mai bine. Vreau sa simt altceva inafara de ura, dispret, regret, resentimente.

Imi port gandurile ca pe o cana plina. Ma opresc din drumul meu din cand in cand ca oglinda lichidului din cana sa se netezeasca, fiecare unda sa isi gaseasca linistea si ordinea, ca darele ce au curs pe langa sa se usuce, ca vocile sa taca, ca toate acele sentimente sa se disipe.

Si e liniste! Acum, un pic. Cana e netulburata. O adiere de speranta imi umfla narile. Dar le simt! Le simt cum isi croiesc din nou calea in materia mea cenusie… imi tot spun ca nu ma mai pot atinge, nu mai pot pune stapanire pe mine  pentru ca sunt moarte, altceva mai bun creste in mine. Dar oasele imi sunt otravite.

Eu nu mai sunt cine am fost, tot ce a fost bun a disparut. Si totusi privelistea de la geamul meu a ramas aceeasi. Nu e corect ca privelistea sa ramana neschimbata… nu e corect!

S-ar putea sa-ti placa si acestea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...