Femeia cu suflet pierdut – 17.03 Prima pagina

soulless_by_amani_wiltedrose-d4bmte7
Photo credit Amani-wiltedrose

“Imi amintesc de copilarie ca fiind una scurta, un amalgam de resentimente, tristete, visuri, dezamagiri, singuratate, speranta. Petreceam mult timp singura, aveam o viata launtrica si o imaginatie bogata, asa ca ma lipseam de multe ori de compania altora. Imi placea sa desenez, sa scriu povesti, sa stau ghemuita pe tocul geamului privind cerul si imaginandu-ma calarind o pala de vant sau construind o lume utopica ce avea sa devina viata mea odata ajunsa la maturitate.

Familia a ajuns si ea curand un vis, o speranta de viitor din cauza unui mariaj de nevoie, lipsit de iubire ce a acumulat in sufletul parintilor mei ura, dispret, resentimente. Mi-am jurat ca n-o sa ajung ca parintii mei… Ce ironie…

Inocenta si lumea mea launtrica au fost incet dar sigur marcate, infectate, erodate, aduse in stadiul de gangrena si apoi extirpate, ucise fara mila de razboiul mamei si al tatalui meu.”

Asa isi incepuse primele pagini din jurnal. Dorea sa-si astearna viata pe hartie, sa fie dureros de sincera cu ea, cea care va citi la final randurile izbutite, reusind poate sa se regaseasca, sa afle cine e si ce cale are de urmat.

Se simtea pierduta, straina ei de mai bine de un an de zile. Se simtea desfigurata, jefuita de tinerete, de identitate. Depresia ii devenise valul ce ii innegura privirea, tristetea ii atarna greutati de colturile gurii, iar singuratetea taia bucati din ea cu care hranea bestiile deznadejdii. Si avea doar 27 de ani!

“Am fost o eleva si o studenta model. Am muncit sa fiu printre fruntasi, am fost apreciata si rasplatiota. Cartile au fost mereu refugiul meu, imi dadeau un scop, o valoare pe care simteam ca nu o am altfel. Imi educam mintea sperand sa ajung o persoana cerebrala, rece, deconectata de sufletul aflat vesnic in suferinta.

Uram singuratatea, si doream cu disperare o completare, o persoana alaturi de care sa formez o familie, una adevarata si rezistenta. In ciuda eforturilor mele, aceasta dorinta coplesitoare ma facea mereu sa fiu cu garda jos, sufocand si iertand si cel mai de neiertat comportament fata de mine. Cu fiecare esec sentimental eu deveneam si mai disperata, si mai nevoiasa. Pana intr-o zi cand l-am cunoscut pe el…”

S-ar putea sa-ti placa si acestea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...