Pisica Neagră

- Imi place cum se joaca vantul in parul tau… pari o mica Medusa.

- Il simt cum se intetese. Se apropie furtuna.

- Care va suferi acum?

- Nu stiu! Prapastia asta ma ameteste, simt cum inghite toata energia.

- Nu-i mai cauta fundul. Priveste-ma pe mine. Spune-mi, esti fericita?

- Nu! Ii e teama sa faca ceva; si nici destinul nu o ajuta foarte mult… tragedia ii curge prin vene. M-am saturat ca totul sa treaca prin mine. Imi lasa un gust amar. Tu esti fericit?

- Cum as putea fi cand el e mereu confuz? Te-as strange in brate daca nu ne-ar separa prapastia. Stii? Firul asta rosu legat de glezna mea incepe sa-mi taie circulatia. Ceva trage de el.

- Si mie. Probabil nu-i un semn bun, ti-am zis ca se apropie furtuna.

- Dar oare ce se afla la capatul acestor fire?

- Si eu as vrea sa stiu! Dar raspunsul zace pe undeva printre maruntaiele acestei prapastii. Pana si cutremurele sunt mai dese. Nu stiu daca sa ma bucur sau nu, dar imi plac fiorii pe care mi-i provoaca.

- Inteleg ce spui! Atunci cand se intampla ma simt atat de aproape de implinire. Tot atunci si firul asta blestemat se mai strange un pic. Se aude ceva!

- Da! Se aud tanguirile dorului. E ascuns pe undeva printre stancile din spatele meu. Si el este neimplinit.

- Se intampla din nou!

- Cutremurul…

- E mai puternic decat de obicei. Unde esti? Nu te mai vad! Micuta Medusa unde esti?

- Sunt bine, sunt inca aici! Praful asta de stanca mistuita ma sufoca.

- Am crezut ca te-a inghitit prapastia. Asteapta putin, vantul va lua cu el tot praful.

- Uite! Prapastia a disparut!

- Dar cum?

- Nu stiu, dar vantul e din ce in ce mai puternic, simt cum ma smulge.

- Vino in bratele mele!

- Ciudat! Nu mai bate vantul!

- Ba da, uita-te in jur, totul e spulberat.

- Priveste firul rosu! Eu sunt capatul firului tau.

-Si eu al tau!