Fum

Soarele ardea cu putere. O raza ratacita, ce se reflecta din ochelarii lui, o facea sa isi mijeasca ochii. O enerva, si totusi el arata mai bine asa pentru ca nu il mai vedea. Fumul inecacios ce venea de la tigara pe care o agita plin de el o facea sa zambeasca; se simtea ca la un show de magie, uite iubirea, puf! nu mai e iubirea. Explicatiile lui erau alcatuite din cuvinte alese, bine gandite:

– Ma lasi rece! Nu te mai iubesc! Tu esti de vina!

Da, ea era de vina! Ea era de vina ca nu a facut cale intoarsa la primul semn de mojicie, ca a tacut cand trebuia sa rabufneasca, ca a iertat cand nu trebuia… ca l-a iubit. O lacrima se incapatana sa dea navala insa o rasuflare adanca o evapora. De ce sa planga? Pentru ca a pierdut ani langa el? Pentru ca l-a iubit atat de mult ca niciun arhaism sau neologism nu putea reda intensitatea sentimentelor? Ca a inchis ochii in naivitatea ei? Puf! Apa sub pod! Zen!

Se ridica usor, calm, cu miscari controlate, calculate, ii zimbi mojicului, il saruta pe frunte si il sterse usor cu un deget in coltul gurii:

– Aveai un pic de grisulet cu lapte de azi dimineata!

Simbolul falic pe care il pufaia si rasucea intre degete ii cazu si i se rostogoli la picioare ei lansand un nor de fum care ii invalui  plecarea!

S-ar putea sa-ti placa si acestea

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...