IV. Fear

Il privea uimita… parca ii citise gandurile… Se simtea ca o adolescenta, isi simtea obrajii rosind, inundati de un val de sange fierbinte pompat frenetic de inima ei. “Te rog nu ma trada!”, rostise usor acoperindu-si mai bine pieptul prin care avea impresia ca se poate observa activitatea intensa ce avea loc acolo in acel moment. Apropiindu-se de usa, il privea insistent si isi aduse aminte de unul din motivele pentru care il iubea atat de mult: acei ochi albastri cu gene lungi si negre care atintiti asupra ta te inghetau fara intarziere. O trecu acelasi fior rece ca prima data cand ii intalni privirea paralizand-o pana la atingerea calda a buzelor lui. “Da-mi mana!”; neputandu-si desprinde privirea de ochii lui, scoase mana din buzunar ca hipnotizata insa cand sa simta siguranta palmei lui isi aminti de bandajele greu de explicat de pe mainile ei; “Aaa… stii… am ceva sa-ti povestesc…” si zambind o lua inaintea lui si intra in casa, el urmand-o contrariat. Ajunsi in camera ei curiozitatea lui atinsese cote care dorea sa nu le fi atins: “Ce s-a intamplat? Ma sperii…”. Se fastacea incercand sa gaseasca o explicatie…”Nu s-a intamplat nimic grav… doar ca… nu stiu cum sa explic…”. Dupa cateva momente de insirat vorbe fara noima scoase mainile din buzunar si le ridica la nivelul fetei plecate in pamant. Apucandu-i-le intre ale lui si privindu-le ingrijorat se rastea la ea “Ce ai facut? De ce ai facut asta?”. Speriata deja de tonul lui si de insistenta cu care incerca sa ii desfaca bandajele incerca sa-i explice ca nu stie exact cum s-a intamplat “Nu am facut nimic. Ce insinuezi? Ca am vrut sa ma mutilez, sa ma omor? NU!”….”Atunci ce inseamna asta?” ii spuse punandu-i mainile in fata ochilor ceea ce ii oferi posibilitatea sa vada mai bine taieturile adanci si crustele groase de sange inchegat in locuri in care pielea parea pur si simplu smulsa… aratau grotesc. “Iti jur nu stiu cum s-a intamplat… a fost un vis, am dat cu pumnii in perete si mi-au ramas prinsi in el si m-am speriat, am smuls mainile… era real… n-am vrut sa fac asta… am visat…”. Disperarea se simtea in glasul ei… nu vroia inca o cearta cu el tocmai acum cand trebuia sa fie bine… “Vis? Un vis nu face asa ceva. Nu vreau sa ma minti! Cand ai facut asta? Din cauza certei de atunci? Ai incredere in mine”. Se uita la el cu ochi goi de parca plecase din ea… ea sa aiba incredere in el? Dupa atatea promisiuni nerespectate? Dar el de ce nu avea incredere in ea? Da, explicatia pe care i-a oferit-o nu era destul de multumitoare dar nu mintea. “Ai dreptate! Eu mi-am facut astea… dar nu stiu de ce mi-am facut-o… poate pentru ca doar prin durere fizica puteam s-o amortesc pe cea sufleteasca.”; nu mintea nici rostind aceste vorbe pentru ca uneori isi dorea sa isi faca ceva sau sa pateasca ceva sa ii distraga atentia de la durerea din piept ce se adunase lent ca puroiul intr-o rana expusa. Strangand-o tare de maini o privi in ochi si ii rasti sa nu mai faca asa ceva pentru ca data viitoare cand va mai vedea ceva pe mainile ei o va face sa regrete. “Ma doare! Te rog da-mi drumul! Nu-ti pasa de mine?”; “Nu! Tie ti-a pasat de tine cand ai facut asta?”; rostind acestea pleca trantind usa in urma lui. Se prabusi la podea scaldandu-si ranile deschise in lacrimi. Nu-i venea sa creada, nu il mai cunostea, ii era teama de el. Chiar de ar fi fost adevarat, chiar de si-ar fi facut ea rau el trebuia sa o ajute altfel… dar astea erau gandurile ei si de nenumarate ori i s-a demonstrat ca gandurile ei, si ceea ce i se parea normal si corect nu erau facute pentru aceasta realitate…

S-ar putea sa-ti placa si acestea

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...