La semineu

As vrea sa scriu ce simt, sa transpun pe acesta hartie virtuala ce simt acum. Si scriu , dar ajung sa sterg totul pana la urma… cuvintele nu ma pot multumi in aceasta seara, nu par a fi suficiente pentru a ma relaxa si a ma ajuta sa imi gasesc raspunsurile. Acest om este fenomenal! Nu exista, cred si sincer sper din tot sufletul, ca el pe planeta asta. Si nu spun aceste lucruri in mod elogiativ. Ori sunt eu nebuna ori el este bolnav, foarte bolnav. Cand eram doar un copil imi placea sa folosesc cuvintele intr-un mod aparte, ca arme, sau le puneam unele peste celalalte,  ca pe caramizi,  cladindu-mi fortarete unde traiam, unde rumegam experientele avute in lumea exterioara. Aveam locuri speciale in acele fortarete destinate fiecarei experiente, fiecarui moment, iar cand aveam probleme, sau nu intelegeam cate ceva, ma refugiam langa semineu. Acolo ardeau in mod constant invataturi adunate de la parintii mei, sau din trairile mele. Acum… acum sunt iar langa semineu, incerc sa caut raspunsuri in flacarile inabusitoare. Va momentele in care am invatat ca uneori cuvintele pot rani, distruge sau cladi, totul depinzand de cel care le rosteste, momentele in care am invatat sa respect acea zona de confort a fiecarei persoane, ce e bine si ce e rau conform legilor nescrise ale omenirii… Am primit toate invatamintele, am atat calitati cat si defecte, deci sunt mulata perfect pe calapodul normalitatii. Insa, incep sa ma intreb serios daca nu cumva calapodul pe care m-am format eu a avut un mic defect. Ori asta, ori el este bolnav, foarte bolnav. Eu ii spun ca vreau sa fiu fericita, el imi spune ca sunt egoista. Eu ii spun ca vreau sa muncesc, el imi spune ca vreau de fapt sa fiu o sclava. Eu ii spun ca greseste, el imi spune ca eu sunt de vina. Eu ii spun ca ma raneste, el imi spune ca eu sunt de vina.  Si ma opresc aici cu riscul de a lasa imaginea incompleta. Lista poate continua la infinit. Ori ceea ce am invatat eu de-a lungul perioadei de initiere pentru aceasta lume este complet anapoda, ori el este bolnav, foarte bolnav. Este incredibil ca am ajuns in punctul in care imi pun la indoiala sanatatea mintala, in care nimic nu mai pare normal si sanatos. Poate ca psihicul meu are ceva probleme din moment ce incearca in permanent sa rationeze cu el in loc sa renunte si sa-si reia functiile obisnuite…e ipohondru… Poate sunt masochista. All this shit it’s really eroding through my being!

S-ar putea sa-ti placa si acestea

7 Comments

      1. De mai bine de doi ani ma lupt cu el si ma rog sa se schimbe, insa nu vrea! I-am spus de prea multe ori ce am de gand dar degeaba, orice ar fi eu sunt de vina! Ar trebui sa fiu o femeie fara opinie ca sa fie fericit! E corect? E normal?

    1. Nu stiu cat de obiectiv poti fi din moment ce imaginea pe care am pictat-o mai sus nu e completa. O sa fac ce-mi spune inima caci am ignorat-o destul. Imi pare rau daca si tu treci prin ceva asemanator. Indraznesc sa spun ca te inteleg!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...