Memoriile unui soldat I

Eram inca tanar, un copil, cand radiourile raspandeau vestea aparitiei unui conflict intre doua mari puteri. Nu stiam despre ce sau cine era vorba, nu ma interesa la vremea respectiva sa cunosc mai departe de simtamintele si lumea mea. Insa nu a trecut mult pana ce acel conflict s-a transformat intr-un cosmar si a inceput sa-mi polueze mediul, sa treaca de barierele mintii mele. Lumea se schimbase, parintii isi priveau copiii de parca in orice moment ar disparea de pe fata pamantului, iar copiii isi priveau parintii inghititi de transee sau mutilati.

Devenisem brusc constient de lumea exterioara mie. Imi placea sa ma plimb seara pe strazi sa m-afund in obscuritatea si tacere, astfel lumea mea nu mai era aievea; insa vaiete strigate de durere sufocau linistea. Stand pe marginea unui trotuar cu plamele bine proptite in urechi sa le impiedic sa mai absoarba ceva din jalea dimprejur, am zarit pe peretii unei cladiri de peste drum un afis pe jumatate dezlipit e parea ca ma cheama la el alimentat de durerea ce se simtea in aerul usor nervos. De-as fi stat acolo unde eram, sau sa-i fi intors spatele… Insa m-am ridicat si am mers catre el. Era un anunt prin care populatia era instiintata de nevoia imperioasa de sprijin in cadrul razboiului. Culorile pregnante si o imagine dezolanta de pe campul de razboi au inmugurit in minte ideea ca prezenta mea acolo va schimba soarta multora… he, voi fi devenit inca o treapta in lupta cuiva pentru suprematie…

Razboiul facea victime si printre cei ce nu se aflau in mijlocul lui, si eu devenisem o victima caci imi distrusese lumea, scoase barbatul din mine mai devreme decat trebuia. Nu puteam fi o victima! Trebuia sa recastig totul.

Cu aceasta determinare m-am prezentat a doua zi la biroul unde voluntarii erau verificati de catre un doctor si se stabilea daca erau apti pentru a merge pe front sau nu. Totusi era o formalitate, caci nu se tinea cont de acest lucru, oricine era bun, chiar si-un schiop, ciung, un glonte doua tot opreau, cred ca asta era judecata lor.

M-am asezat la coada, asteptandu-mi linistit randul. Aici i-am cunoscut pe N si pe V. Erau la fel de tineri ca si mine, asa  ca initierea unei conversatii nu intarzie sa apara. Toti trei am fost acceptati in ciuda fizicului anemic, ba mai mult, repartizati in cadrul aceluiasi batalion. N si V aveau sa devina camarazii mei pana in ziua aceea blestemata.

Cand am ajuns pe front, ochii au inceput sa ne doara, imaginile erau prea dure, crunte… Mirosul fetid de motorina imprastiat de tancuri si de cadavrele ce putrezeau peste tot era indulcit de mirosul sangelui proaspat ce imbiba pamantul. Inaintam cu greu caci talpile bocancilor se incleiau in bucati de creier si organe risipite…

S-ar putea sa-ti placa si acestea

7 Comments

  1. povestea de mai sus mi-a adus aminte de o carte citita prin 2007. se numeste Focul, e scrisa de henri barbusse. descrie intamplari de pe front. nu-mi mai aduc aminte dar cred ca era despre primul razboi mondial iar naratiunea era concentrata in jurul unor soldati francezi. oricum ramane reaismul cinic: poporul are pasiunea, ura fata de dusman, guvernul canalizeaza aceasta pasiune intr-o actiune iar armata executa ceea ce vrea poporul. e mai mult de scris dar ma opresc aici.
    sper sa nu uite nimeni tragismul evocat de tine in articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...