Pagina de Jurnal

Deschid usa si un drum se dezvaluie inaintea mea, copaci de o parte si de alta ce parca se imbratiseaza in grandoarea lor. Indraznesc sa pasesc, insa speriata, cu privirea goala de parca si eu plecasem din mine. Imi privesc pieptul sfasiat de sentimente atat de acute, de dure, de crude…nu pot rationa, de parca se formase o coalitie a simturilor pentru a-mi adormi ratiunea, pentru a-mi ravasi fiinta. Inaintez cu capul plecat asuprita de temerile mele cele mai copilaresti, de ranile care nu se mai vindeca, de durerea atat de reala, cufundandu-ma in nebunie. O adiere blanda ma mangaie, imi usuca lacrimile, ma alina… ma opresc sa ma bucur de acest sentiment de siguranta si ma ghemui pe jos leganandu-ma usor. Deschid ochii lent de teama ca nu cumva miscarea brusca a pleoapelor mele sa distruga echilibrul pe care il simteam, iar in fata mea apare un copil ce-mi imita miscarile si ma priveste insistent plangand. Il privesc si nu inteleg ce cauta acolo, de unde a aparut…de ce seamana atat de mult cu mine, insa lacrimile lui ma fac sa intind bratele si sa-l strang la pieptul dar imediat ce-l ating parca se contopeste cu mine, mainile noastre devin una, piepturile noastre la fel…devine una cu mine, ma intregeste, ca o piesa de puzzle. Lacrimile lui devin ale mele… si plang… plang. Totul in jurul meu se schimba, se innegureaza… copacii imbratisati s-au uscat, cadavre pe drumul putrefactiei spre a ramane doar oase, drumul se scrijeleste sub picioarele mele iar adierea ce ma linistea s-a transformat in tunete si fulgere, in rafale ce ma lovesc dur scotand sunete crunte, rasete de satisfactie. Caut cu privirea adapost dar ochii din jurul meu au sclipiri de indiferenta, asa ca imi continui drumul prin ploaia de lovituri, minciuni, strangandu-mi in brate cateva zdrente, sufletul si viata. Continui pana ce oboseala, secandu-ma de putere, ma lasa stand la marginea unei prapastii a nebuniei in timp ce pamantul se surpa usor. Prea multe, prea mult timp… iar descurajarea scotea coltii… simt cum ma cuprinde furia, vreau sa fiu libera, vreau sa ies din iadul asta, vreau pace… si urlu…ma vrei? Ia-ma, devoreaza-ma odata, nu mai lupt cu tine!… cad in genunchi si iau in palme ce strangeam la piept, le privesc simtind cum sangele mi se scurge printre degete… le vrei? Nu mai lupt cu tine! Strigatele mele de deznadejde si ura pune un zambet pe chipul fiarei a carei privire ma cauta prin intuneric ca o sageata ce zboara cu voluptate pentru a gusta carnea. Impacata, o privesc in ochi in timp ce-mi ia sulfletul si viata… trupul meu, o ruina, se prabuseste…

S-ar putea sa-ti placa si acestea

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...