Radacini

Gura mi s-a inclestat de ceva vreme, nu mai lasa cuvintele sa iasa; le strange, le aduna, le cultiva in pamantul fraged al inimii deja secat de caldura suferintei. Lastari de dor rasar pe ici pe colo, imbibati de amintirea ta. As vrea sa-ti spun de obraji-mi palizi si uscati; sangele nu mi i-a mai udat ca atunci  cand ma priveai tu, cand imi sopteai vise… Nori negri imi dau tarcoale de ceva vreme, insa nu imi pasa, oricum nu-i vad caci imi tin ochii inchisi contemplandu-ti ultimul zambet  ce a ramas incrustat pe retina.

Stii? Pana si trupul mi s-a subtiat, e macinat zi de zi de realitatea care impiedica bratele tale sa-l franga la pieptul tau…refugiul meu… As vrea sa te uit, dar cum pot face asta? Imi esti dizolvat in sange, ca sa te uit trebuie sa ma golesti. Poate ar fi bine ca acest leagan de pamant sa verse sange…

Tac! Insa condeiul tipa, iar hartia il asculta supusa. Lacrimile ce se rostogolesc pe obrajii mei se transforma in picaturi de cerneala ce picteaza sentimente pe coala.

S-ar putea sa-ti placa si acestea

7 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...