Reflectii nocturne

Ne traim viata de parca am fi nemuritori. De prea multe ori maturam sub un covor posibilitatile zilei de azi pentru ca si maine e o zi. Si facem asta de teama esecului de cele mai multe ori. O teama atat de puternica incat pierdem din vedere faptul ca esecul si pana si  cele mai mari greseli nu dau nastere regretului cum o face lipsa incercarii.
Viata e incurcata, de-a dreptul mizerabila uneori. Ridicam bariere sa ne  protejam, si ne simtim protejati pana intr-o zi, daca avem noroc, cand realizam ca de fapt nu am facut decat sa ne ingradim singuri.
Ne temem de schimbari, dar ni le dorim. Ne petrecem jumatate din viata ingrijorandu-ne pentru viitor, planificand viitorul, prezicand viitorul. Si facem toate acestea pentru ca in final sa fim dezamagiti, ca asteptarile noastre sa fie spulberate. Si totusi, desi viitorul este pantecul celor mai mari temeri, este de asemenea si cel al sperantelor.
Fugim de durere, o evitam, nu vorbim despre ea, dar fiecare sufera, fiecare cauta un remediu. Cum scapi de durere? Nu exista un raspuns la intrebarea asta. Nu sunt solutii. Tot ce putem face este sa tragem aer adanc in piept si sa asteptam sa treaca, sa ramanem cu o cicatrice. Mica sau mare, intotdeauna ramane una. Atunci cand intalnim pe cineva nou, ar trebui sa ne dezbracam de tot, sa lasam cicatricile sa ne spuna povestea, sunt mai sincere decat gurile noastre care au tendinta de a omite, ascunde sau infrumuseta adevarul. N-ar trebui sa vorbim.

S-ar putea sa-ti placa si acestea

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...