Remuscari

Il privea inmarmurita…culoarea pielii trada teama ce o avea in suflet, iar colturile gurii i se pareau prea grele sub povara tristetii. In fundal, nu se auzeau decat tic-tacul enervant ce amintea constant de trecerea timpului, si inima ei ce pulsa din ce in mai frenetic. Zacea pe podea amortita si desi privirea ii era tulburata de lacrimi amare nu si-o indeparta de la el. Cateva picaturi mari ce cadeau zgomotos pe podea o facura sa-si steargachipul si sa plece privirea. Uitandu-se la mainile ei isi dadu seama ca nu erau lacrimi ci sange ce ii imbibase chipul si hainele. Nici nu realizase rana pe care o avea la cap caci durerea ei avea alta natura decat cea fizica. Privea siroaiele de sange si lacrimi impreunandu-se si le culegea in palme tremurand din toata fiinta ei… isi ridica privirea si si-o arunca asupra lucrurilor din camera de parca ar fi cautat ceva, insa fiecare lucru in parte disparea la atingerea privirii ei. Groaza o imbratisa, limba ii era mult prea amortita pentru a schita macar un sunet, un tipat. Totul se incetosa… disparea… doar el… doar el parea pironit de podea… el si blestematul de ceas ce atarna pe perete deasupra capului lui… tic-tac… tic-tac… Deodata el isi intoarse privirea spre ea… ochii ii erau goi, lipsiti de culoare, de profunzime, seci, reci… si dintr-o data intuneric.
Pleoapele ii erau grele ca de plumb, dar reusi sa le ridice incet…nu stia ce se intamplase, unde era… o raza de soare ce abia trecea prin geamul imbacsit era enervant de stralucitoare. Se ridica de jos si se uita in jurul ei; fiecare lucru era la locul lui: fotoliul ei preferat unde se tolanea cand gasea o carte buna, care o imbratisa cand cand se simtea singura, era in acelasi colt; la fel si patul mare si dezordonat ce inca pastra parfumul trupului ei si al lui, masuta mica de lemn era ticsita de pastile. Pe masura ce se trezea devenea mai constientade durerea fizica… Incerca sa se ridice de pe podea desi parca toata viata i se scurse din picioare. Drumul pana la baie paruse interminabil; dadu drumul la apa si se privi in oglinda… siroaiele de sange ce i se uscasera pe fata o speriara, nu reusea sa isi aminteasca ce se intamplase. Apa rece era parca o binecuvantare pentru chipul ei secat de trairile interioare. Isi ridica din nou privirea spre oglinda, cateva suvite negre, ude ii conturau chipul de portelan. Isi inchise ochii o clipa pentru a-i odihni iar cand ii deschise, in oglinda nu mai era reflectia ei ci a lui cu aceeasi ochi reci, de sticla. Fugi din baie contrariata si se aseza in genunchi langa masuta de lemn. Privind pastilele ce zaceau acolo zari coltul mesei care era insangerat spre a descoperi o balta de sange aproape inchegat pe podea. O privea insistent jucandu-se cu doua pastile pe masa de parca ar fi vrut sa scrie ceva… o privea si deodata balta reflecta un chip de copil care usor prindea contur si viata ridicandu-se din podea. Se uita inspaimantata si tipand sa fie lasata in pace arunca pe gat vreo trei pastile si inca vreo cateva pe care le mesteca febril refugiata in fotoliul ei, leganandu-se cu ochii inchisi. Tic-tac…tic-tac…Indrazni sa deschida ochii; totul revenise la normal. Atentia ii era acum atrasa de cateva batai in usa si de soneria care nu contenea sa sune. Isi misca trupul cu greutate, cu pasi marunti si tematori se indrepta spre usa pe care totusi o deschise fara ezitare doar pentru a intampina aceleasi amenintari de evacuare ale administratorei blocului. Se uita la aceasta parca neintelegand nici macar un cuvant si la fel de apatica inchise usa.
Ziua isi continua cursul obisnuit. Pe nesimtite somnul o cuprinse curatand-o de mizeria adunata in trupul ei. O adiere de vant mai puternica ce agita geamurile intredeschise o trezira. Se dezmetici repede si se grabi sa le inchida… langa geam zari scrijelite cateva propozitii pe care cu greu reusi sa le desluseasca: “anumite caractere au darul de a steriliza o actiune murdara, in timp ce altele infecteaza pana la cangrena actiuni ce ar trebui considerate curate”. Parca o ploaie cu gheata se revarsa asupra ei; pasea nervoasa prin camera privind in jurul ei. Se chinuia sa se calmeze, sa isi aduca aminte ceva sau mai degraba sa uite ceva. Repeta acelasi procedeu de dinainte si se avanta asupra masutei cuprinzand in palme pastilele pe care si le indesa in gura…
“Ce pacat! O fata atat de frumoasa! Ce o fi putut face sa comita asa ceva? Sigur un barbat e de vina”, acestea erau vorbe rostite de multimea adunata pentru a-i vedea trupul neinsufletit. In toata acea lume curioasa o voce grava oferi explicatia:”Nu un barbat, ci slabiciunile ei. Si nu a luat cu ea doar un suflet, ci inca doua!”. Lumea amuti privind la barbatul care rostind acele vorbe, pleca secat…

S-ar putea sa-ti placa si acestea

6 Comments

  1. Pingback: absolut obişnuit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...