The End – part III

– Nu vreau sa mai fac ce vrei tu! Refuz! Du-ma inapoi acasa! M-am saturat de jocurile tale stupide! Ma auzi?

Urlam din rasputeri, iar el ma ignora… sangele incepuse sa imi clocoteasca in vine….

– Nu intelegi? Nu iti mai fac jocul! Am terminat! Nu vreau sa mai retraiesc nimic din tot ce am ingropat!

Furia imi poseda trupul si mintea. Acea amintire ma coplesi, o sumedenie de sentimente moarte imi sangerau acum in piept… Lacrimile care dadeau navala ma inecau si ma impiedicau sa mai strig, sa mai rostesc un cuvant. Ma innebunea faptul ca nu imi aminteam cum ajuns acolo, ca nu inteleg ce se intampla.

– Ridica-te si ia-ma de mana!

Era el… el imi intindea mana zambind. L-am luat de mana si l-am privit in ochi.

– Te rog… vreau sa merg acasa… nu mai pot sa ma confrunt!

Vocea mea aproape stinsa l-a facut sa ma stranga in brate. Era rece, si parfumul sau era greu, respingator.

– Totul se va sfarsi curand, esti a mea!

La auzul vorbelor sale m-am desprins fluida din bratele sale, confuza.

– A ta? Nu sunt a ta!

– Toti sunteti ai mei!

– La cine te referi cand spui toti?

Zambi!

– Vino cu mine, vreau sa-ti arat ceva.

M-a luat de mana si m-a condus catre un mormant deschis.

– Priveste!

Eram eu… aratam de parca dormeam, nicio trasatura a chipului meu nu arata ca ar fi fost ravasita de moarte.

– Parca dorm.

– Dormi, deocamdata,  doar ca tu te incapatanezi sa te omori.

– Sa ma omor?

Mi-am indreptat privirea asupra mea si am inteles.

– O parte din mine trebuie sa moara, acea parte hipersensibila la tot ce se intampla cu mine si in jurul meu trebuie sa moara.

– De ce?

– Lumea nu e facuta pentru cei care poseda astfel de suflete. Daca nu ma distrug ei, ma autodistrug eu.

– Anumite caractere, suflete, au darul de steriliza actiuni murdare, in timp ce altele infecteaza pana la cangrena actiuni ce ar trebui considerate curate. De ce ai vrea sa devii cauza unei infectii?

– Vreau doar sa nu mai sufar… vreau sa simt ca apartin acestei lumi… vreau imunitate la infectia lor.

– O ai! Foloseste-o, nu o ucide!

Ceva se intampla cu mine, imi simteam trupul foarte cald pe interior, simteam mii de furnicaturi in piept de parca o furtuna se dezlantuise in interiorul coastelor mele si zeci de fulgere imi electrocutau fiecare celula in parte.

– Ce se intampla? Ce imi faci?

– Du-te acasa!

Totul disparuse in vidul intunericului. Auzeam zgomote infundate insa nu intelegeam nimic. Nici o miscare nu puteam sa fac, de parca legatura dintre creier si restul trupului meu fusese secerata. Vocile deveneau din ce in ce mai clare.

– E stabila acum, o sa fie bine.

Am deschis ochii si am vazut un doctor si pe C, stateau deasupra patului meu. C zambi si se grabi sa ma ia de mana.

– O sa fii bine! Sunt cu tine!

Ciudat, dar nu pe el as fi vrut sa-l vad.

– Ce s-a intamplat?

– Ai avut un accident, dar totul e in regula acum.

Acel segment de timp care imi scapa isi facea loc prin arhivele mele neurale.

– Cum te simti?

– Sunt bine… acum ca am privit sfarsitul in ochi!

S-ar putea sa-ti placa si acestea

4 Comments

  1. m am intrebat de multe ori daca exista viata dupa moarte, sau e doar dorinta noastra umana de a crede ca nu se sfarseste..inaintea unui mormant. de cand incep sa constientizez ca de fapt (si este doar parerea mea) este doar dorinta noastra de neputinta..mi e greu sa inteleg scopul omului pe pamanat…e ca si cum..doar atat? doar atat?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...