Timp oprit

Follow my blog with Bloglovin

Soarele intra nestingherit in camera sufocand tot in calea sa. Ea statea trantita cu picioarele atarnand pe marginea patului, leganandu-le intr-un ritm constant asemeni unui metronom. Ochii , ce aveau densitatea nefireasca a unei lupe, ii erau atintiti pe tavanul acum auriu.

Era afundata intr-o mare de amintiri, sentimente, si vorbe din care nu izbutea, si nici nu voia sa mai iasa. Derula amintiri, retraind fiecare sentiment asociat acestora, schimonosindu-si chipul cu zambete inecate in lacrimi. Cauta un anume moment, ciobit de trecerea timpului. Corpul ii tremura petrecut fiind de fiori reci si fierbinti, carnea cand o durea, cand ii era ravasita de placere.

Brusc genele se impreunara stavilind suvoiul de lacrimi, corpul isi relaxa muschii, un suras ii impietri pe chip. Momentul mult cautat se derula in mintea si pe retina ei. Picioarele isi oprira ritmul frenetic, timpul nu mai curgea, formand o bucla pentru ea, un suflet redus la un singur instinct.

Vazduhul spalacit de venirea serii arunca o lumina gri asupra ei, descoperind-o intr-o impletire absurda de umbre ce insufletea linistea.

S-ar putea sa-ti placa si acestea

1 Comment

  1. de-am putea opri timpul… in secunda cand am cunoscut frumusetea fercirii… ar fi minunat… chiar daca, pentru asta ar trebui sa se apropie genele a lacrima duruta…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...