VI. In Need of a Family

Hotararea luata o alimenta…pleca la drum cu un scop, o destinatie si nicio idee cum sa ajunga acolo. De ceva vreme pierduse legatura cu mama ei care, refacandu-si viata alaturi de un alt barbat se facu pierduta in valtoarea cotidiana. Iar tatal ei…tatal ei se afundase de ceva timp intr-o tristete amara. Vorbise cu el, insa prea putin, iar detaliile erau excluse din conversatie, ii placea sa tina totul in el. Prima idee care ii veni era sa faca lungul drum catre casa unde copilarise, unde o vreme au fost o familie dar se intreba ce are sa gasesca, daca are sa mai gaseasca ceva. Ii era dor de tot, fiori o cuprindeau la gandul ca va trece pragul caminului ei. Insa, ajunsa acolo, statea privind si nu-i venea sa creada… ceea ce fusese odata casa ei era acum o ramasita, un trup fara oase, fara coloana vertebrala… Arata ca o bucata de piele uscata de soare sprijinita de cateva tendoane atat de fragile pe care o adiere mai zbuciumata le-ar faramita intr-o clipita. In mintea ei se derulau amintiri… cat de frumoasa era casa, plina de zambete si armonie… iar acum cu greu iti dai seama unde erau delimitarile camerelor. Cautand prin lucrurile abandonate gasi un portret de familie care ii inlacrima privirea. Pe nesimtite cineva se apropie de ea punandu-i o mana pe umar; tresarind ca dintr-un vis, se intoarse incet ca si cum i-ar fi fost teama de ce ar putea afla in spatele ei. Sentimentele de nesiguranta si teama s-au scuturat repede cand realiza ca atingerea aceea apartinea tatalui ei. Fericita, ii sari in brate ca atunci cand era doar o copila. “Oh tata! Cat ma bucur sa te vad! Ce cauti aici?”. Bucuria pe care o simtea il impiedica sa rosteasca vreun cuvant, doar balbaia mangaindu-si fetita de care ii fusese atat de dor. Orele treceau pe langa ei pe nesimtite… iar lacrimile de dor si tristete erau alternate cu cele de fericire si zambete. Cele aflate de la tatal ei ii innegurau sufletul arborandu-i pe chip sentimente de vinovatie si neputinta. Dupa plecarea ei de acasa lucrurile nu puteau merge decat inspre mai rau. Inevitabilul divort spulbera si ultima iluzie de familie, apoi in scurtul timp acordat sa isi gaseasca o alta locuinta, tatal ei avea sa indure reprosuri, insulte si alungari, singur. Ramas fara casa, fara tot ceea ce stransese o viata, fara copil… isi gasise adapost in casa unei batrane care, miloasa, ii oferi o camera unde putea sa-si odihneasca trupul ostenit. Insa, nu inceta sa vina zilnic la casa lui pe care la scurt timp dupa el a parasit-o si ea, urmandu-si drumul. Venea si petrecea tot timpul acolo facand tot ce ii statea in putinta sa o tina in picioare, dar batranetea si lipsa de sprijin (nu dorea sa afle fata lui nimic, stia cat indurase de copila si dorea s-o stie fericita si departe de mizeria de acolo) au dus la ruina casei. Chiar si asa, el nu inceta sa vina, uneori ramanand acolo cu zilele spunand ca aceea e casa lui si era mandru. O multime de sentimente se stransesera ca o gheara in jurul gatului ei transformandu-i respiratia intr-un gafait. Nu-si putea critica mama pentru ca si ea la randul ei suferise destul in casnicie, dar ultimii ani o transformasera intr-un strain, nici copilul parca nu si-l mai recunostea, iar mila devenise un cuvant necunoscut. Tot ce putea face acum, dupa atata timp era sa il ia pe tatal sau de acolo, sa incerce sa-i oblojeasca ranile cu afectiune si grija, lucruri dupa care era insetat, insa nu reusise acest lucru decat cu destula insistenta intrucat acesta nu dorea sa paraseasca acel loc sfant pentru el.

S-ar putea sa-ti placa si acestea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...