Concluzie

Ati iubit vreodata? Sau cel putin ati fost indragostiti de cineva? Ce intrebari stupide! Bineinteles ca da! Prin urmare cred ca va sunt familiare acele dedublari de personalitate, cand incerci sa te convingi pe tine insuti/insati ca este bine, respectiv gresit sa fii cu persoana care se intampla sa fie pe langa tine cand smecherul de Cupidon si-a exersat talentul de arcas. (Apropo, draga Cupidon, you suck at it!). Cu alt cuvinte, ratiunea, creierul, intra (sau nu, caz extrem de rar) in conflict de pareri cu emotionalul, inima. Groaznic! Groaznic sa fii in mijlocul razboiului dintre cei doi. Cum armistitiul, o cale de mijloc intre ei este ceva utopic, deci imposibil, cineva trebuie sa sufere intotdeauna. In cazul meu, partea vatamata este mereu creierul. Nu ma scuz, insa nici zodia nu ma ajuta foarte mult, fiind total incompatibila cu rationalul. Prin urmare de fiecare data ajung sa-mi “macelaresc” saracul creier!

Inima te pune sa faci o groaza de lucruri, iti inchide ochii, sau te face sa look the other way, din cauza sau datorita ei perspectiva unui destin si a sufletelor pereche devine realitate, insa, daca nu de fiecare data, de cele mai multe ori ea te duce la nebunie. Inima e egoista, visatoare, asteptarile sale sunt mari,  incongruente cu lumea reala, iar cand aceste lucruri devin mult prea evidente, se poate simti “savoarea” finalului relatiei si implicit a dezamagirii si durerii. Si ce poate fi mai enervant si mai urat decat sa ajungi la vorba cuiva (in cazul acesta la vorba creierului), sa auzi vorbele “Ti-am spus eu!” ? In momentele acelea iti vine sa iti smulgi inima din piept pentru ca nu a fost in stare sa se tina de cuvant si s-o arunci la gunoi (eu cel putin) si sa-i spui cat e de proasta.

Asadar ii trebuie acordata intaietate creierului, el stie mai bine, indiferent de situatie, trebuie ascultat chiar si cu pretul singuratatii. Pana la urma, singuratatea nu este chiar atat de rea, poate fi un bun sfetnic daca i se acorda sansa, iti ofera ce ai nevoie pentru a te descoperi pe tine si nevoile tale, iti ascuteste simturile. Deci, I’m gonna practice what I teach, si o sa ma regasesc putin in compania singuratatii.

S-ar putea sa-ti placa si acestea

10 Comments

  1. Hello Kitty 🙂

    Da-mi voie te rog sa te contrazic. Nu spun ca nu trebuie sa iti patrezi realismul intr-o situatie “criza” de dragoste, cand simti ca totul se invarte in jurul persoanei iubite. Nu spun nici ca nu trebuie sa rationalizezi actiunile si faptele persoanei iubite. Insa pot sa iti spun cu certitudine ca nu trebuie sa te bazezi pe singuratate pentru succes. Tu preaslavesti singuratatea (si e de inteles in urma suferintei pe care ai suferit-o din dragoste) insa nu ai luat in calcul alta posibilitate. In viata de zi cu zi exista persoane si persoane. Fiecare dintre noi ne stabilim o stafeta cu referire la persoanele cu care interactionam. Si asta e foarte bine. Insa cand iti reglezi stafeta prea sus, sau prea jos ajungi sa sueri, asa cum ai facut-o tu. Astfel, daca ai suferit din cauza unui rocker, cautati un rapper. Daca ai suferit din cauza unui politician, cautati un pacifist, etc…

    Ceea ce vreau sa spun este ca singuratatea nu ar trbui sa fie o optiune. Singuratatea este doar o stare prin care putem trece. Pericolul incepe cand ramai in singuratate.

    Cea mai mare greseala pe care o faci, este ca te lasi cautata.. si esti gasita de idioti. Ia incearca sa cauti tu. Poate o sa gasesti pe acel cineva de care ai nevoie.

    Am spus!

    1. Nu e vorba ca preaslavesc singuratatea, ideea e ca e buna uneori, si sanatoasa! Cand iti iei un time out, si respiri si te concentrezi asupra ta afli multe lucruri, te ajuta sa iti pui ideile in ordine, te ajuta sa te decizi, sa afli ce vrei cu adevarat. Si nu e vorba ca ma las cautata, ca nu asta fac, ci ca sistemul meu de ghidare este un pic cam defect! 😉

  2. Ce coincidenta, chiar in acest moment, cand am intrat pe articolul asta, ascult o melodie cu ceva de genul “I will love you till the end of time”! :))Asta da promisiune mareata!

    Eu am ajuns la concluzia, dupa tineretile mele nelinistite :P, ca e mai bine si de dorit ca intr-o relatie, cel care iubeste mai mult sa fie celalalt, nu tu! Adica sa-ti pastrezi activa o mica portiune de creier! Doumnezeu mi-e martor ca atunci cand am iubit cu patima si infocare, am facut cele mai mari prostii si am suferit cel mai mult (in urma aplicarii de lovituri bestiale asupra creierului de catre inima, creierul a fost pur si simplu redus la tacere, un simplu si biet organ fara functie).

  3. nevasta…same here. nu exista rationament nici la mine…
    dar…asta e…mergem mai departe. iubirea pentru cineva este o boala care se vindeca. 😀 chair da
    te tzoooccc

  4. Asta e din ciclu decat sa fie rau, mai bine sa fie bine.
    Pai daca puteai sa pastrezi o particica din creier la carma cand te indragosteai nu ajungeai sa scrii postul asta. Cum ai spus, e un conflict pe care il pierzi. Concluzia ta e ca data viitoare sa nu il mai pierzi? Singuratatea nu e deloc rea doar ca problema asta nu apare cand esti singura asa ca data viitoare va fi la fel, pentru ca asta e natura omului. Unul este mai patimas, altul mai rational.

  5. ahh..cumplita nebunie dragostea..am iubit, am suferit si singuratatea nu e un bun sfatuitor (pe mine ma innebuneste)…House spunea “to follow your heart is easy, to follow your brain is tough”..Cat despre dragoste trebuie a fi dispus sa arati ridicol daca vrei sa o simti pana in maduva oaselor (asa spunea cineva), numai ca trebuie sa gasesti persoana potrivita, cu care poti impartasi nebunia si totusi, lumea sa para normala..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading Facebook Comments ...